România sub semnul din parcări: LOC PENTRU HANDICAPAŢI

Vigoarea şi sănătatea unei naţii se vede din ponderea producţiei industriale realizată de capitalul autohton, din contribuţia la patrimoniu de cultură şi de inovaţie, din capacitatea de a păstra natalitatea etniei principale, cel puţin la acelaşi nivel, şi cu o pondere cât mai mare a elitelor în interiorul ţării. Dacă aplicăm României principiile de mai sus, în ultimii 30 de ani, constatăm următoarele:

Această evoluţie catastrofală a acestor trei indicatori de mai sus, dintre toate ţările din estul Europei, este proprie numai României. Poporul român este foarte bolnav. Diagnosticul acestei maladii nu a fost ţinut secret, este destul de prezentat la TV sau în site-urile de pe NET. Este de neînţeles de ce nici un român nu încearcă să explice acest declin tragic al unei naţii. În loc să încercăm să găsim vinovatul adevărat, toţi românii care apar la televizor dau vina pe Dăncilă, pe conducători, pe politicieni. Nici un vorbitor-invitat, care nu este conducător sau politician, nu scoate oglinda din poşeta moderatoarei TV ca să se privească în ea. Cineva, un invitat cu umor, a făcut observaţia că conturul hărţii României seamănă izbitor cu semnul de pe asfaltul din parcări: loc pentru handicapaţi.