Cine este vinovat de degradarea calităţii poporului român?

Acum, din cauza pandemiei de coronavirus, frica de moarte domină viaţa întregii planete. Dar de 74 de ani nu discută nimeni serios de o tragedie mult mai mare, şi anume de degradarea poporului român.

Să încercăm cu modestie să analizăm cauzele acestui proces. Până înaintea celui de-al doilea război mondial, România făcuse progrese importante şi parcursese o perioadă de modernizare foarte puternică. Modernizarea României şi europenizarea poporului român a început odată cu venirea pe tronul României a lui Carol I.

Imediat după încetarea celui de-al doilea război mondial şi instaurarea comunismului în România, a început un proces lung de degradare a calităţii poporului român.

A. Primul factor care a contribuit la degradarea poporului român a fost impunerea comunismului în Europa de Est, ceea ce a condus la separarea poporului român de elitele sale.

Comunismul a reuşit să se instaureze în Europa de Est pe baza unei înşelătorii ordinare. El s-a impus promiţând unei singure clase (clasa muncitoare ajutată de ţărănimea muncitoare) ceva utopic. Comunismul promitea că fiecare va primi de la statul comunist după posibilităţi(după cât oferă societăţii, după munca lui) cât şi după nevoile lui. Dar în cei 70 de ani de funcţionare a comunismului, nimeni nu a definit care sunt nevoile omului în comunism. Această minciună ordinară a fost morcovul legat cu sfoară pe un băţ în faţa calului care trage la căruţă.

Cu această promisiune, din acel moment a început dictatura proletariatului asupra elitelor. Din păcate, elitele erau formate, pe lângă români, şi din persoane aparţinând etniilor conlocuitoare, şi anume evreii, saşii, ungurii, grecii, armenii, machidonii, turcii. Deoarece comunismul era o orânduire şi o dictatură contra firii, toate aceste elite au început să părăsească România. Căderea comunismului, din 1990, în loc să oprească procesul de pierdere a elitelor, l-a accentuat şi mai tare din cauza a trei factori:

Vă propunem acum să încercăm, după câteva criterii, să măsurăm gradul de degradare a poporului român.

  1. nivelul şi calitatea emisiunilor de radio şi TV consumate de popor:
    • în anii 60: serialele "Sfântul", "Mannix", "Forsyte Saga", "Linia maritimă Onedin" etc.;
    • în anul 2020: "Las Fierbinţi" (de 8 ani).
  2. calitatea actorilor preferaţi şi îndrăgiţi de populaţie:
    • în anii 60: Ion Finteşteanu, Radu Beligan, Liviu Ciulei, Birlic, Costache Antoniu, Eliza Petrăchescu etc.;
    • în anul 2020: Adrian Văncică, Mihai Bobonete, Cuzin Toma etc.
  3. muzică, compozitori, interpreţi:
    • în anii 60: Maria Tănase, Sile Dinicu, Ionel Fernic, Ion Vasilescu etc.;
    • în anul 2020: manele, Florin Salam, Daniela Gyorfi, Dani Mocanu.
  4. personalităţi şi persoanele promovate de televiziuni:
    • în anii 60: Grigore C. Moisil, Neagu Djuvara, Liviu Ciulei, Dinu Cernescu etc.;
    • în anul 2020: Serghei Mizil, Mihaela Rădulescu, Dan Capatos, Dan Negru, Bianca Drăguşanu etc.
  5. educaţia şi învăţământul:
    • în anii 60: facultăţile româneşti de medicină, politehnică, de teatru, film, regie, facultatea de construcţii, erau recunoscute în toată lumea. Mari medici din alte ţări au făcut facultatea de medicină la Bucureşti sau la Cluj. Ingineri români au construit şosele, rafinării, hale industriale, vapoare, în multe colţuri ale lumii;
    • în anul 2020: mulţi tineri, pregătiţi de noul învăţământ, nu au ţinut în mână o carte iar dacă au citit un paragraf nu pot să formuleze două cuvinte despre ce au citit acolo.
  6. sănătatea şi asistenţa medicală:
    • în anii 60: aproape orice om avea acces uşor la un medic cu diplomă şi îşi putea plăti, fără efort, medicamentele necesare pentru tratament;
    • în anul 2020: avem şi acum medici extrem de buni, dar sunt în alte ţări. Medicamentele, exact acelea pe care dacă nu le luăm murim, nu se găsesc în farmacii iar cele care sunt eficiente, de generaţie nouă, când se găsesc, costă foarte mult şi nu sunt compensate.

B. Un alt factor care a contribuit la degradarea poporului român a fost faptul că poporul român, proiectat de Dumnezeu să trăiască cu tătuc în dictatură, controlat total de securitate şi poliţie, a fost aruncat deodată în valurile democraţiei şi libertăţilor constituţionale.

Lipsiţi deodată de mecanismele de coerciţie şi de pedepsire, românii au dat frâu liber "înclinaţiilor lor genetice" către lene, hoţie, invidie şi dezordine. Românul mai degrabă face cu plăcere ce-i vine (să facă sex între şinele unei linii de tramvai care circulă des), decât să îndeplinească, punct cu punct şi în mod ireproşabil, un program care i s-a pus în faţă.

Aceste înclinaţii native ale românilor au dus la dezvoltarea unei corupţii îngrozitoare. Corupţia a făcut ca românul să-şi aleagă drept conducător pe cel mai nenorocit om, pentru a avea satisfacţia că este mai deştept şi mai onorabil decât conducătorii lui. Realizările unui popor sunt direct proporţionale cu calitatea conducătorilor lor şi atunci înţelegem de ce poporului român îi merge din ce în ce mai rău.

Tot din cauza motivelor tratate la punctul "B", un lucru care ne-a făcut foarte mult rău a fost şi intrarea în UE. Românii trebuiau să intre în UE după ce se luptau câteva secole să-şi scoată din ADN acele "înclinaţii genetice".

C. Cel mai important motiv pentru care poporul român se degradează, în continuare, este DUPLICITATEA. Din 1990 încoace, românii semnalizează mereu la dreapta, dar de câte ori nu-i vede nimeni o iau mereu la stânga.

Aşa se explică că, de fiecare dată când se votează, românii votează întotdeauna cu cei care promit asistarea, adică cu stânga, deoarece ei ştiu bine că nu pot rezista în capitalism pe baza competitivităţii, şi că trebuie neapărat să fie asistaţi.

De fapt, nenorocirea este că românii, în sufletul lor, regretă amarnic că s-au fraierit, acceptând aşa uşor trecerea la capitalism şi la UE, când de fapt pentru ei era mult mai bine să fie asistaţi în comunism. S-au legat la cap fără să-i doară. De aceea, probabil, românii fac totul în bătaie de joc, în speranţa că vom fi aruncaţi afară din capitalism, din UE şi din NATO, pentru a ajunge din nou la sânul lui Putin.

Aşa se explică de ce toate guvernele, fie că se dau de dreapta sau de stânga, favorizează bugetarii şi iau şi pielea de pe firmele particulare cu capital românesc.

Aşa se explică că pe faţă ne pupăm în bot şi în fund cu NATO şi cu americanii, dar întotdeauna există şi personaje cheie din politica românească şi din partide care au legături puternice cu Moscova şi cu KGB-ul.

Din cauza acestor "înclinaţii genetice" ne merge din ce în ce mai rău şi nu ne mai respectă nici prietenii, nici duşmanii.