Munca, fie şi cu cârca, nu este o ruşine.
Dar este o ruşine faptul că de 800 de ani românii muncesc cu cârca pe proprietăţile ungurilor şi ale saşilor în Ardeal.
De ce mereu românii, în ţara lor, muncesc cu cârca pe proprietăţile minorităţilor?
La televizor românii sunt mângâiaţi pe creştet spunându-ni-se că nu este o ruşine să munceşti cu cârca, la cules de căpşune şi de sparanghel.
Cum ar fi dacă măcar doar într-un singur an ar veni nemţii să culeagă prazul lui Olguţa Vasilescu la Craiova?
Statul român mai face şi codoşie. Statul român tolerează racolarea, transportul şi exploatarea muncitorului român şi retribuirea lor în mod discriminatoriu în comparaţie cu plata muncitorului german.
De ce statul român a avut grijă să mărească retribuţiile bugetarilor, costurile cu manopera pentru firmele particulare, să mărească pensiile, în general, cât şi pensiile speciale?
De ce în loc de asta statul român nu a luat măsuri ca să stimuleze iniţiativa şi creativitatea întreprinzătorului român, patronului român, pentru a se crea locuri de muncă pentru români, în România, şi pentru a se crea capitalul românesc?
De ce statul român este complice cu capitalul străin, cu multinaţionalele de la noi din ţară, creând toate condiţiile pentru ca românii să poată fi eficient exploataţi discriminatoriu de către interesele străine.
Sunt popoare la care bărbaţii se spală pe picioare în fiecare zi. Sunt alte popoare la care bărbaţii se spală pe picioare o dată la două zile. La altele, de două ori pe săptămână. Mai sunt unele la care doar o dată pe săptămână. Şi mai sunt unele la care bărbaţii se spală doar când nu se mai dezlipesc şosetele.
Acesta este criteriul de clasificare şi ordonare a popoarelor în funcţie de cât de lipicioase sunt şosetele bărbaţilor.
Locul unui popor pe această scară este cel mai important indicator. De ce? Fiindcă nu este uşor ca să ne spălăm pe picioare. Ca să ne putem spăla pe picioare "când trebuie", trebuie să îndeplinim două condiţii foarte greu de îndeplinit:
Oare pe această scară unde sunt aşezaţi românii? Nu cumva faptul că suntem preferaţi pentru munca cu cârca are legătură cu locul prost pe care îl avem pe această scară?
Mai trebuie să remarcăm ceva. Că acceptăm să fim fraieriţi şi exploataţi poate că este de înţeles în multe situaţii. Probabil o facem pentru bani, ca să putem să ne întreţinem familia. Dar este de neînţeles că suntem dispuşi să o facem şi acum, în timpul pandemiei, chiar cu preţul vieţii. Transportul până în Germania, faptul că acolo sunt cazaţi câte trei într-o cutie ca sardelele (care o fi distanţa socială?) creează situaţii de foarte mare risc. Muncitorii îşi pot cumpăra mâncarea chiar pe plantaţie, dar la un preţ de trei ori mai mare decât cel de la supermarket. Acest lucru îi determină să-şi facă cumpărăturile din altă parte, mărind în plus circulaţia persoanelor şi înfruntând , alte riscuri.
Dar cel mai grav este altceva: În timpul acestei pandemii cel mai important este să limităm circulaţia persoanelor. Îi umilim pe părinţii şi bunicii noştri ţinându-i încuiaţi şi singuri într-o garsonieră, în puţinul timp care le-a mai rămas de trăit, sub pretextul că trebuie să limităm circulaţia şi contactul persoanelor. În schimb guvernanţii noştri sunt foarte ocupaţi cu activitatea de proxenetism creând condiţii de prostituare, cu riscul vieţii, a muncitorilor români.
Dacă doamna Merkel a ridicat coada că are poftă de muncitori români, domnul Iohannis imediat o şi miroase la spate. El nu se gândeşte că permiţând mărirea circulaţiei persoanelor pune în pericol nu numai viaţa muncitorilor plecaţi ci şi viaţa tuturor românilor. Aceşti muncitori se vor întoarce în ţară cu câţiva bănuţi mărind riscul de apariţie de noi infectări.
Oficial, Germania a asigurat că pe plantaţii sunt asigurate toate condiţiile pentru a se evita apariţia de noi infectări, dar în acelaşi timp politicieni şi fermierii germani recunosc cu onestitate că aceste condiţii nu se respectă.